Vasile Astărăstoae:,, Frica îmbolnăvește. Curajul şi speranța cresc imunitatea”
Frica îmbolnăvește. Curajul şi speranța cresc imunitatea. În loc să încurajeze, oficialii deprimă populația
Frica te îmbolnăvește. Frica îți scade imunitatea. Curajul, speranța cresc imunitatea. Și pentru cei ce n-au credință le aduc un argument: efectul Placebo, prin care nu îi dai (pacientului – n.r.) nimica și omul, fiindcă are încredere, se vindecă. Sau, din contră, moartea din cauză psihică: ai încălcat un tabu, ai frică, poți să mori și la necropsie nu găsești nici un semn morfologic.
Pentru că prin descărcările de noradrenalină apar tulburări funcționale și se poate ajunge la moarte. În loc să încurajezi, tu deprimi populația, încât în momentul de față toată populația este nevrotică. Inclusiv eu am ajuns la nevroză pentru că m-am săturat!
Un scurt inventar al minciunilor oficialilor
În primul rând, nimeni nu a spus care este rolul carantinei și cât poate să dureze ea. Carantina nu oprește o epidemie. Carantina nu vindecă.
Carantina și izolarea nu au aceste roluri. Carantina se introduce pe un termen scurt, în așa fel încât autoritățile să facă planurile strategice pandemice și postpandemice și să controleze această pandemie. Oricum, în momentul în care iei o asemenea decizie trebuie să faci o evaluare cost-eficiență și să vezi care sunt repercusiunile pentru alte domenii, pentru viața psihică, pentru viața socială, pentru viața economică, pentru viața culturală, pentru viața religioasă.
Pentru că, în definiția O.M.S., sănătatea înseamnă stare de bunăstare fizică, psihică, economică, socială, culturală și religioasă. N-am dat eu definiția, deci nu mă poate acuza nimenea! În aceste condiții, a spune că prin carantină oprești circulația virusului este o minciună sau este jumătate de adevăr, care tot minciună se cheamă. Că n-au spus că opresc, au spus: trebuie să punem carantina.
A doua mare minciună – 3 ‰ este o barieră
A doua mare minciună, că trei (infectări – n.r.) la mie este o barieră. Atenție: așa s-a pus pentru toate bolile, or aici iarăși este o mare greșeală, pentru că bolile pot să aibă gravitate diferită, în special bolile emergente din mediul animal, cum este acest SARS-CoV-2. La aceste boli există o relație directă între contagiozitate și gravitate.
Cu cât boala este mai puțin contagioasă, cu atât este mai gravă. De aceea, gripa aviară nu a ajuns la om, pentru că cei câțiva care s-au infectat au murit și n-au putut s-o transmită mai departe. Și, atunci, întrebarea: pui trei la mie pentru orice boală infecțioasă? Păi dacă vine Ebola, cu 3 la mie mor nu știu câți! La Ebola trebuie să introduci izolarea când ai 0,1 la mie, pentru că este foarte gravă! La SARS mortalitatea este de 1%, la MERS mortalitatea este de 32%. În condițiile acestea, pragul acesta trebuie să fie variabil. Și trebuie explicat populației, pentru că nu sunt acolo zeii și noi suntem pigmeii.
La noi, toate prognozele s-au făcut după ureche
Altceva: prognozele toate s-au făcut după ureche. Și, atunci, nimeni nu vrea să recunoască aici, dar în străinătate toți au început să recunoască – mă refer la oameni care au conștiință – că, de fapt, această boală Covid este mai puțin gravă decât se știa la început. Această boală Covid, în acest moment, are 1% cazuri grave sau critice. 1%! Restul sunt fie asimptomatici, fie persoane care au forme ușoare sau medii.
De fapt, singurul lucru după care ne putem ghida, în care nu poate să mintă nimenea – că nu numai la noi se minte – este mortalitatea generală. Te uiți la mortalitatea generală dacă a crescut sau nu. Și nu pe un singur an, pe 2019 să luăm, ci să luăm pe 5 ani de zile.
Și atunci vedem că, de exemplu, în România mortalitatea generală a crescut cu 0,6%. Deci este sub 1%, cazurile grave. Dacă luăm însă pe 5 ani, media mortalității se menține constantă. În Germania, de exemplu, nu a crescut deloc. În Austria nu a crescut. A crescut în Franța, a crescut în Italia și a crescut în Statele Unite în 3 state, pentru că, în rest, mortalitatea generală în Statele Unite a rămas aceeași care a fost în ultimii 5 ani.
Testele P.C.R. nu sunt teste fidele, nu sunt teste pentru boala aceasta
Iar ultima chestiune, care este cea mai gravă, este faptul că nimeni nu spune că aceste teste P.C.R. nu sunt teste fidele și nu sunt teste pentru boala aceasta.
Aceste teste în România au o marjă de 30%. Unii cercetători din S.U.A. spun că au o marjă de eroare de 80%. Cea mai mare greșeală! Și de aceea tot apar la televizor și spun că spitalele sunt sufocate, medicii nu mai pot, secțiile de terapie intensivă sunt suprasolicitate etc. Nicăieri în țările care au un sistem de sănătate cât de cât pus la punct nu s-au împărțit spitalele în spitale Covid, suport Covid și non-Covid. Toate spitalele au avut o linie Covid și o linie non-Covid”.