Vaccinul AstraZeneca conține organisme modificate genetic

Producătorii vaccinului AstraZeneca ne atenționează că acesta conține organisme modificate genetic. Mai exact, în procesul de fabricație sunt folosite celule renale de embrion uman modificate genetic, precum și un adenovirus preluat de la cimpanzeu. Totodată, efectele secundare ale acestui vaccin sunt ceva mai severe decât ale celorlalte existente pe piață.

Covid-19 Vaccine AstraZeneca conține organisme modificate genetic și orice vaccin neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale pentru organisme modificate genetic sau deșeuri cu risc biologic, se arată în prospectul produsului. Totodată, potrivit atenționărilor din prospect, scurgerile accidentale trebuie dezinfectate utilizând agenți cu acțiune împotriva adenovirusurilor. Vaccinul AstraZeneca mai conține și 2 mg de alcool (etanol) per doza de 0,5 ml, deși, spun producătorii, cantitatea mică de alcool nu va determina niciun efect observabil. ”La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca schema de vaccinare cu 2 doze să nu protejeze complet toate persoanele vaccinate. Nu se cunoaște pe ce perioadă de timp veți fi protejat. În prezent, sunt disponibile date limitate referitoare la eficacitatea vaccinului Covid-19 AstraZeneca la persoanele cu vârsta de 55 de ani și peste. Acesta nu este recomandat la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani, pentru că nu sunt disponibile date suficiente privind utilizarea vaccinului la aceste categorii de vârstă. Vaccinul AstraZeneca poate să vă reducă temporar capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Dacă nu vă simțiți bine după vaccinare, nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje și așteptați până când dispare orice efect al vaccinului”, se arată în prospectul AstraZeneca.

Tahicardie periculoasă

Ca toate medicamentele, acest vaccin poate cauza reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele, ne liniștesc producătorii vaccinului AstraZeneca, care ne îndeamnă, totuși, să solicităm un consult medical de urgență în cazul unor simptome alarmante. ”Reacțiile adverse pot include o combinație a unor simptome de genul senzație de leșin sau stare confuzională, modificări ale ritmului bătăilor inimii, dificultăți la respirație, respirație șuierătoare (wheezing), umflare a buzelor, feței sau gâtului, urticarie sau erupție pe piele, greață sau vărsături, precum și durere de stomac”, se precizează în prospect. Printre reacțiile adverse foarte frecvente se numără sensibilitate, durere, căldură, mâncărimi sau vânătaie la nivelul locului de administrare a injecției, senzație de oboseală (fatigabilitate) sau stare generală de indispoziție, frisoane sau senzație de febrilitate, durere de cap, greață (senzație de rău) și durere articulară sau musculară. La reacții adverse frecvente au fost trecute umflarea sau înroșirea la nivelul locului de administrare a injecției, febra (>38°C), vărsăturile (stare de rău) sau diareea. Mai puțin frecvente au fost raportate somnolența sau amețelile, scăderea poftei de mâncare, umflarea ganglionilor limfatici, transpirația excesivă și mâncărimi ale pielii sau erupții pe piele.

A doua doză, la 4 săptămâni

Spre deosebire de Pfizer, care prevede o perioadă de 21 de zile până la a doua doză, rapelul cu AstraZeneca trebuie făcut la cel puțin 4 săptămâni până la 12 săptămâni de la prima doză. ”Este important să reveniți pentru a doua injecție cu Covid-19 Vaccine AstraZeneca. Dacă ratați o injecție programată, este posibil să nu fiți complet protejat împotriva Covid-19”, transmit producătorii.

Sursa:national.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *