România riscă să intre într-o criză a datoriei suverane

Datoria publică a țării noastre a ajuns la 42,8% din PIB în primele opt luni ale anului 2020, față de 35,2% în decembrie 2019. O creștere cu 7,6 puncte procentuale și cu 76,6 miliarde lei în valoare absolută.

OPORTUNISMUL SUPERFICIAL

Sunt datele publicate de Ministerul Finanțelor aferente lunii august 2020. Este doar o poză a situației intermediare, deoarece, potrivit legilor bugetare anuale și a rectificărilor succesive, datoria publică va ajunge la peste 46% din PIB la finalul anului, adică va crește cu peste 113 miliarde lei într-un singur an.

Există voci care spun că situația se datorează cheltuielilor bugetare generate de criza sanitară și diminuării veniturilor bugetare, urmare a restricțiilor apărute în partea de activitate economică generală.

Nu pot fi deloc de acord cu o astfel de abordare, pentru că, mai ales în situații de criză, nu faci datorie mai mult decât trebuie și, mai ales, nu faci datorie pe măsuri temporare.

Să ne amintim situația evoluției datoriei publice în criza din 2010-2012. În acea perioadă de încordare maximă și lipsă de lichidități, România a făcut, în trei ani cumulat, datorie de 73 miliarde lei.  Trei exerciții bugetare cu deficitele aferente au îndatorat țara cu doar 73 miliarde lei. Acum, în doar opt luni, datoria publică sare cu 76,6 miliarde lei, iar în 12 luni va crește cu peste 113 miliarde lei. Foarte mult!

E un fenomen despre care foarte puțini economiști au curajul să vorbească, pentru că nu este pe placul celor care au generat o criză economică în Europa și anume birocrații bruxellezi și exponenții sistemului bancar internațional.

Fenomenul se numește „Doom Loop” sau „SnowBall Effect”. Se explică astfel: dacă faci datorie publică pe seama unor măsuri temporare în context de scădere a veniturilor bugetare, nu vei avea resurse ulterioare să o plătești sau să o rostogolești integral, pentru că va trebui să te împrumuți cu diferența dintre veniturile în minus și rata scadentă a datoriei. Cu alte cuvinte, în loc să faci o datorie determinată pe care să o plătești în „n” ani , vei adăuga la ea o alta. Aceasta va reprezenta diferența dintre veniturile diminuate și serviciul de plată a datoriei publice.

S-a întâmplat în toate țările, e și în România, fix de 10 ani de când ne-am îndatorat, fără a face calculul costurilor totale de rambursare. Efectul acestui „Doom Loop” este acela de contracție a PIB-ului, prin scăderea ulterioară a consumului guvernamental și diminuarea spațiului fiscal pentru acordarea de stimuli economici.

Implicit, aici se regăsește și răspunsul la întrebarea superficială a unora care ironizează trecutul și întreabă de ce, în contextul creșterii economice, România s-a îndatorat în continuare. Răspunsul e simplu: rata de creștere economică a fost întotdeauna mai mică decât rata serviciului datoriei publice. E „Doom Loop” sau efectul „bulgărelui de zăpadă”. Datoriile făcute prost generează rezolvări proaste sau cu efecte negative permanentizate.

În acest an, România este într-o situație mult mai grea decât multe state din Europa, fiind la final de ciclu economic expansionist în 2019 (atingerea zonei de vârf dintre PIB-ul potențial și PIB-ul real), ceea ce înseamnă că impulsul natural de creștere economică nu mai are putere, ajungând aproape de saturație.

Nimeni nu a stat să facă o evaluare corectă a potențialului de creștere și să vadă dacă acesta poate întoarce plata creditului guvernamental sau susține consumul așa cum a fost acesta până în anul 2019, inclusiv.

În oportunismul superficial care ne caracterizează, deși aveam și încă mai avem o procedură de deficit excesiv deschisă împotriva României, am preferat să mărim toate cheltuielile statale în 2020, în criză, pe datorie, în pofida tuturor avertismentelor primite de la instituțiile guvernamentale și agențiile de rating.

DATORII

73 miliarde lei în trei ani

76,6 miliarde lei în 8 luni

CUM AU EVOLUAT CHELTUIELILE

În contextul reducerii veniturilor bugetare cu 5% din PIB, noi am crescut cheltuielile bugetare cu 6% din PIB. Deficitul estimat de Ministerul Finanțelor Publice s-a triplat, ajungând la 8,6% din PIB, iar datoria publică sare pragul de alertă stabilit prin tratatele europene.

România deja cheltuia mai mult decât producea nominal. Mai mult cu 4,7 pp procentuale, față de creșterea nominală a economiei.

În contextul creșterii economice avute în vedere la începutul anului 2020, România și-a propus să cheltuie 400 miliarde lei, inițial. A venit criza sanitară și contracția economică, dar guvernanții, în loc să aibă în vedere o restructurare a cheltuielilor sau o amânare a unor angajamente multianuale în context de criză, au crescut cu 33 miliarde (peste 3% din PIB) cheltuielile publice.

În context de criză bugetară profundă (minus 5% venituri) era necesar ca România să aibă o alocare de 2,38% din PIB pentru cheltuieli militare, depășind cu mult angajamentele NATO dar și a altor ţări?

Acel 2,38% din PIB înseamnă 25 miliarde lei din deficit și se duc direct pe datorie publică. Ne aducem aminte că România a plătit în avans echipamentele militare în anul 2019. Putea face o pauză de un an pe aceste achiziții de tehnică militară? Da, pentru că prioritatea era rezolvarea crizei sanitare.

În schimb, Guvernul a ales să achiziționeze suplimentar tehnică militară. Cine câștigă? Pe termen scurt, furnizorii de tehnică militară. Noi rămânem cu datoria.

Era necesar ca România să susțină costurile angajatorilor cu șomajul tehnic și cu munca flexibilă? Da, dar condiționat și foarte restrictiv: nu și cu amânarea taxelor, impozitelor, având condiția plății taxelor la zi și, mai ales, a păstrării locurilor de muncă. Alte 15 miliarde lei (1,4% din PIB) sunt „pierduți” pe zona aceasta, pentru că ei s-au transformat în datorie publică nesusținută de venituri din taxe și impozite. Alte 23 miliarde lei se pierd din bugetul anului 2020, prin eșalonarea la plată a taxelor și impozitelor amânate. Arieratele au crescut și ele cu alte 26 de miliarde lei.

Dacă se adaugă și risipa de bani cu împrumutul de la UNIFARM despre care Curtea de Conturi a demonstrat cât de dezastruos a fost, observăm că deficitul suplimentar, creat din aprilie până la final de an, putea să nu existe. Adică puteam să nu avem o astfel de datorie, care generează din start un deficit de 2% din PIB pe anul viitor (la care se adaugă şi presiunea cheltuielilor permanente, generate în acest an, ceea ce va conduce la un deficit de minim 7% în anul 2021).

2019

369,4 miliarde lei a cheltuit România

4,1% creștere economică a PIB real, 10% a PIB nominal

RISCURILE GENERATE

Legea Responsabilității Fiscal Bugetare 69/2010, dată în temeiul Pactului Fiscal al UE (tratat european) prevede ca în cazul în care datoria publică depășește 50% din PIB trebuie luate măsuri de înghețare a salariilor din sectorul bugetar și de reducere a ponderii datoriei publice în PIB.

România nu este departe de a atinge acest indicator și aici aduc în discuție cele 16,7 miliarde euro puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin planul de redresare și reziliență Next Generation UE, precum și cele 4 miliarde euro din instrumentul SURE. Împreună, aceste împrumuturi duc datoria publică la 56% din PIB, dacă scoatem din calcul deficitul pe 2021.

Dincolo de ponderi în PIB crește serviciul de plată a datoriei publice. Cu alte cuvinte, faci datorie, dar va trebui să o plătești. Această plată va eroda orice intenție de dezvoltare ulterioară, pentru că va direcționa veniturile suplimentare obținute din eventuale creșteri economice către plata serviciului datoriei publice. Am trăit filmul acesta în ultimii 10 ani și suntem condamnați să îl mai trăim o dată.

Cunosc filosofia exegeților de la guvernare. Ei merg pe varianta că vor diminua cheltuielile sociale și că, astfel, presiunea pe buget se va diminua. Fals. Numai cine nu are viziune poate gândi în termeni contabili. Factura socială are efect în diminuarea costurilor sociale cu sărăcia și în stimularea consumului.

O factură socială mai mică, generează un consum mai mic și asta înseamnă venituri mai mici la buget. Cerc vicios cu efecte dezastruoase. Mai ales în contextul în care stimulezi oferta, al cărei preț crește. Dacă nu are cui se adresa, dă faliment, iar pierderea statală este dublă. Nestimularea simetrică a cererii agregate conduce la o rată de creștere economică anuală de sub 2%, ceea ce înseamnă că nu ai randamente fiscale ulterioare, care să îți permită să plătești factura datoriei.

Este un experiment foarte interesant! 33,9% din buget este datorie publică! 46% din PIB la final de an! Care sunt efectele? Cum va fi presiunea pe bugetele viitoare şi care va fi capacitatea de plată a datoriei?

NU AVEM NICIUN SEMNAL

„Datoria publică crește cu 20% în UE, dar în România va crește doar cu 7%”.

Un calcul simplu de reducere a datoriei noi din 2020 cu 10% pe an arată că economia ar da 11 miliarde pe an în plus la buget şi cheltuielile ar rămâne constante. Să nu discutăm de expansiune economică! Greu de crezut! Şi, atenție! Nu punem în discuție împrumuturile care vin de la UE (4 miliarde euro pe SURE şi 16,8 miliarde euro pe Next Generation EU).

În contextul actual, când avem de luat de la Uniunea Europeană peste 100 miliarde euro, să îngustezi plaja de îndatorare este drumul spre faliment și pierderea unui moment unic în istorie.

Banii europeni vin după ce ai cheltuit din bugetul național și, mai ales, dacă respecți condițiile Pactului Fiscal.

Dispensa dată pentru 2020 și 2021 nu rezolvă situația, pentru că anul viitor vom ajunge la peste 53% din PIB datorie publică doar pe baza deficitului prognozat de Consiliul Fiscal. Riscăm să pierdem bani europeni în anii 2022-2027.

Filosofia aceasta de a lăsa veniturile în economie şi a nu le colecta pe cele programate este falimentară pentru România. Redistribuirea resurselor este principalul atribut al statului.

De unde bani de infrastructură, dacă nu colectăm venituri? De unde bani de dezvoltare? De unde bani pentru producție?

Totul pe datorie, nimic din multiplicare economică.

Sursa:qmagazin.ro