Protecția Consumatorilor a retras peste 725.000 de măști neconforme de pe piață și a oprit comercializarea a peste 32 de milioane
ANPC a oprit temporar de la comercializare circa 32 milioane de măști, în valoare de 12 milioane de lei, până la remedierea neconformităților constatate, iar 725.448 de măști au fost oprite definitiv și scoase de la comercializare, anunță autoritatea, potrivit Știri pe Surse.
Au fost aplicate 668 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2,9 milioane de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor și au fost emise 29 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Măștile se numără și printre cele mai notificate produse în sistemul european RAPEX
Totodată, România a transmis Sistemului de schimb rapid de informații privind produsele nealimentare periculoase – RAPEX un număr de 41 de notificări de produse periculoase și de 82 reacții la notificările realizate de alte țări membre UE, cele mai notificate produse find cele din categoria echipamentelor de protecție, autovehiculelor, cosmeticelor, textilelor, aparaturii electrice și a jucăriilor.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, pe 15 martie 2021, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o conferință online, intitulată „Protejarea consumatorului român în contextul pandemiei! Un consumator european informat este un consumator protejat!”. În cadrul conferinței, au fost prezentate principalele rezultate înregistrate de ANPC anul trecut.
Astfel, au fost întreprinse 83.644 acțiuni de control la nivelul întregii țări, iar 40.000 dintre operatorii economici controlați au prezentat nereguli, ocazie cu care au fost aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor ridicându-se la 96,20 de milioane de lei.
Au fost desfășurate 43 de tematici de control naționale, în cadrul cărora au fost verificați aproximativ 23.000 de operatori economici, la 58 % din aceștia înregistrându-se diverse abateri. Valoarea amenzilor aplicate de comisarii ANPC a fost de 39,66 mil. lei, iar valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 63,72 mil. lei.
Măștile neconforme au constituit o tematică de control aparte în 2020, când au fost controlați 599 operatori economici, la 396 dintre aceștia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. Au fost verificate peste 35 de milioane de măști, în valoare aproximativ 20 de milioane de lei, din care peste 32 de milioane măști nu se încadrau în prevederile legale în vigoare,scrie activenews.