OMV „A TĂIAT TOT, CA SĂ NU MAI POATĂ FOLOSI CINEVA VREUN UTILAJ”
Omul de afaceri Ioan Niculae oferă detalii incredibile ale afacerii Doljchim, combinatul demolat la șase ani de la privatizare. Niculae spune că a negociat îndelung cu austriecii cumpărarea combinatului, se ajunse la un acord după ce oferise triplu pentru preluare, dar în final OMV a preferat să vândă… la fier vechi. Mai mult: austriecii au cerut imperios să fie tăiate toate utilajele care puteau fi folosite de alte fabrici chimice din România.
„Au negociat cu mine un an de zile vânzarea Doljchim Craiova. Am bătut palma, la insistențele lor, pe suma pe care au vrut ei să o obțină. Asta era joi. Miercurea viitoarea trebuia să ne întâlnim, cu toți avocații, să semnăm contractele, și marți, cu o zi înainte, m-a anunțat fostul lor director general de atunci, austriacul, că ar fi bine să ne vedem câteva minute. Am bănuit că e ceva de rău. A spus că îi e rușine, că e o treabă total neprofesionistă, dar că el este un executant, și a primit dispoziție de la Viena, de la Board, să nu îmi mai vândă mie fabrica, și să o dea la fier vechi”, povestește Niculae pentru Economica.net. „Mai mult, au dat scris instrucțiuni directorului general pe Doljchim de atunci, ca niciun obiect, niciun utilaj mecanic, nicio piesă de schimb, să nu fie vândută ca atare, ci să fie tăiată. Au tăiat cu flexul inclusiv rotorii de la toate compresoarele din fabrică.(…) Deci au preferat să taie un combinat chimic de mărimea Doljchim decât să îl dea unui investitor român”, mai spune omul de afaceri.
Informațiile furnizate de Ioan Niculae vin pe fondul discuțiilor tot mai intense din ultimii ani despre necesitatea ca România să valorifice superior gazele care ar urma să fie extrase din Marea Neagră. OMV a cumpărat Petrom în 2004, în schimbul unei sume derizorii în comparație cu valoarea, după ce Banca Mondială solicitase privatizarea colosului românesc prin programul PSAL 2. Firma controlată de statul austriac, ce avea o producţie de aproximativ 14.000 de barili pe zi, a ajuns, astfel, să înghită Petrom-ul, cu o producție zilnică de aproximativ 220.000 de barili pe zi, cu tot cu ramurile sale anexe și câmpuri de exploatare.
sursa:demnitatea.info