Medicul Monica Pop : Cine se vaccinează tot face boala
Medicul Monica Pop a izbucnit după ce șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că vaccinarea a 60% din populație va întrerupe șirul infectărilor cu coronavirus. La rândul său, dr. Valeriu Gheorghiță apreciază că vaccinarea „este cea mai sigură și scurtă cale medicală prin care putem pune punct pandemiei”. Monica Pop spune că toți cei care se vaccinează vor face boala.
„Vaccinul nu întrerupe boala. Cine spune prostia asta. Cel care face vaccin împotriva oricărei boli face boala, dar face o formă foarte ușoară. Nu se întrerupe lanțul. Se întrerupe șirul cazurilor grave. Să citească fiecare om prospectul. Și apoi să ia hotărârea. Vaccinurile au salvat omenirea, dar toată lumea are nevoie ca un vaccin să fie testat și timpul e scurt”, a declarat Monica Pop.