Fostul judecător al Curții Supreme a Marii Britanii, Lordul Sumption: Nu avem nicio obligație morală să respectăm legea.

Lordul Jonathan Sumption, fost judecător al Curții Supreme a Marii Britanii, a oferit un interviu publicației UnHerd.

Vă prezentăm cele mai importante fragmente:

Despre nesupunerea civilă:

„Uneori,  cel mai bun lucru pe care poți să-l faci din spirit civic, când vine vorba de legi despotice ca acestea, este să le ignori. Cred că, dacă guvernul insistă în continuare pe blocarea oamenilor în case, este posibil ca, în funcție de severitatea blocării, să asistăm la o reacție de nesupunere civilă. Va fi o nesupunere civilă discretă, în stilul englezesc clasic – adică, nu cred că vom ieși în stradă, fluturând pancarte. Cred că vom decide, cu calm, să nu dăm nicio atenție acestui fapt. Există o serie de lucruri la care trebuie, desigur, să fii atent: de exemplu, nu poți să te duci la magazin, dacă este închis. Pe de altă parte, poți să-ți inviți prietenii la un pahar, indiferent de ce spune domnul Hancock. Oricum, oamenii fac asta deja, într-o oarecare măsură.

„Fiecare va avea propriul prag de toleranță. Dar cred că, în ochii multora dintre cei  care dezaprobă carantina generală  (lockdown), ca și în ochii celor care sunt de acord cu ea, s-a atins demult acest prag.”

Despre etica încălcării legii:

„Sunt trist să constat că avem de a face cu genul de legi pe care oamenii cu spirit civic se simt nevoiți să le încalce. Am susținut  întotdeauna această idee, diferită, probabil, de cea a majorității  foștilor mei colegi, și anume că nu cred că există o obligație morală să respecți legea … Trebuie, desigur, să ai un grad înalt de respect atât față de obiectivul pe care legea încearcă să îl atingă, cât și față de modul în care obiectivul este realizat. Unele legi te invită, pur și simplu, să le încalci. Cred că avem acum de a face cu o astfel de lege.”

Despre sacrificarea libertăților civile:

„[Thomas] Hobbes credea în statul absolut – nu trebuia neapărat să fie monarhic, dar trebuia să fie absolut. El spunea că, în afară de uciderea oamenilor, nu există niciun lucru pe care  statul să nu aibă dreptul să-l facă. Hobbes nu era, ca să spunem așa, devotat ideii de libertate. Și asta, din cauza experienței lui din perioada anarhiei instaurată în Anglia după războiul civil. Hobbes era de părere că ne abandonăm libertățile în mod necondiționat și permanent în mâinile statului, în schimbul securității. Vorbim aici de un model care, încă de la apariția unei forme recognoscibile de liberalism modern, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost dezaprobat aproape universal. În schimb, se pare că  am avut tendința să revenim la el, cu ocazia actualei crize. Și cred că aceasta este o tendință pe cât de izbitor de surprinzătoare, pe atât de sinistră.

Despre pericolele fricii publice:

„John Stuart Mill considera emoția și teama publică drept principala amenințare la adresa democrației liberale. Această amenințare se pare că tinde să influențeze politicile într-un mod care erodează treptat insula în interiorul căreia avem dreptul să ne controlăm propriile vieți, până aproape de dispariție. Acesta este, după părerea lui,  marele pericol. Nu s-a întâmplat așa în timpul vieții lui, dar s-a întâmplat în multe țări, în secolul al XX-lea, și se întâmplă acum și în Marea Britanie ”

Despre fragilitatea democrației:

„Democrația este în mod inerent fragilă. Noi ne imaginam că este un sistem foarte robust, dar democrațiile există doar de aproximativ 150 de ani. În țara noastră, cred că  am putea spune că democrațiile există din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – dar ele nu sunt norma. Democrațiile erau privite în timpurile străvechi ca moduri de guvernare inerent autodistructive, pentru că, așa cum spunea Aristotel, democrațiile se transformă în mod natural în tiranie. Pentru că poporul va fi întotdeauna un fraier pentru  demagogul care se erijează in conducătorul absolut…

„Trebuie să recunoștem că este remarcabil faptul că predicțiile sumbre ale lui Aristotel despre soarta democrațiilor au fost mistificate de experiența Occidentului, încă de la începuturile democrației. Și cred că trebuie să ne întrebăm de ce lucrurile stau așa. În opinia mea, motivul este că Aristotel avea dreptate în ceea ce privește tendințele, doar că noi am reușit să le evităm printr-o cultură politică comună a reținerii moderației. Și această cultură a  înfrânării, care, dat fiindcă depinde de mentalitatea colectivă a societăților noastre, este extrem de fragilă, foarte ușor de distrus și extrem de dificil de recreat.

Despre a fi liberal:

„Mă consider un liberal cu un L mic. Până la izbucnirea pandemiei de Covid, acesta însemna să te situezi pe o poziție foarte de mijloc. După declanșarea pandemiei, poziția de liberal a devenit una controversată, ba chiar extremistă, în mintea unora. Acesta este, cred, un indiciu despre cât de mult a deviat discursul nostru național.”

Despre ce ar trebui să învețe Guvernul:

„Prima mea propunere este ca guvernele să nu trateze informațiile drept un instrument de manipulare a comportamentului public. Guvernele ar trebui să fie mai calme decât majoritatea cetățenilor pe care îi conduc, și să fie complet obiective. A doua lecție ar fi ca guvernele care se ocupă de chestiuni științifice să nu se lase influențate de un singur grup de oameni de știință, ci să verifice întotdeauna din mai multe surse ceea ce li se spune, la fel cum, de exemplu, judecătorii verifică opinia experților apelând la un contraexpert, pentru a stabili care  puncte de vedere stau cel mai bine în picioare.”

Despre criticii lui:

„Aș fi fost foarte bucuros ca ceea ce am susținut în mod constant în ultimul an să fi fost puntele de vedere ale oricui altcuiva. Acei colegi sau foști colegi care dezaprobă ceea ce am făcut au perfectă dreptate. Însă sunt câteva probleme absolut cruciale pentru dilemele timpului nostru, care sunt atât de importante, pe care trebuie să fiți pregătiți să le susțineți sus și tare”.