Avocatul Gheorghe Piperea
„Obligația de a purta mască în aer liber nu este prevăzută nici în Legea 55, nici în Legea 136. Stabilirea unei astfel de obligații prin hotărâre de guvern sau alt act normativ inferior este interzisă de pricipiul ierarhiei actelor normative, dar și de art. 53 din Constituție, conform căruia restricțiile de drepturi și libertăți nu pot fi impuse decât prin lege ca act juridic al parlamentului.Textele din Legea 55 care stabileau contravenții pentru nepurtarea măștii sunt declarate neconstituționale de către CCR. În acest moment sunt virtual abrogate, pentru ca au trecut deja cele 45 de zile de suspendare a aplicabilității lor și nu au fost încă modificate pentru a fi puse de acord cu decizia CCR.Așadar, pentru fapta de a nu purta mască în aer liber nu se pot aplica decât amenzi ilegale, ușor de desființat în instanță, în procedura plângerii contravenționale. Obligația purtării măștii este, de fapt, o recomandare.”