Doctorita cu antecedente alergice, internată cu encefalomielită după ce a primit vaccinul Pfizer

Autorităţile mexicane au declarat că studiază cazul unei doctoriţe în vârstă de 32 de ani, cu antecedente alergice, care a fost internată în spital după ce a primit vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, informează agențiile internaționale, potrivit Agerpres.

Doctoriţa, al cărei nume nu a fost dat publicităţii, a fost internată în unitatea de terapie intensivă a unui spital public din statul nordic Nuevo Leon după ce a suferit convulsii, dificultăţi de respiraţie şi o erupţie pe piele la jumătate de oră după administrarea vaccinului. Ea a fost vaccinată săptămâna aceasta.
„Diagnosticul iniţial este encefalomielită”, a declarat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat publicat vineri seara.
Encefalomielita este o inflamaţie a creierului şi a măduvei spinării.
Ministerul a adăugat că nu există dovezi din studiile clinice că cineva a dezvoltat o inflamaţie a creierului după administrarea vaccinului.
Femeia are antecedente de reacţii alergice la medicamente precum trimetoprim cu sulfametoxazol, un antibiotic ce combate infecţiile urinare, a relevat Ministerul Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *