Amenzile pentru nepurtarea măştii sunt nule pentru nepurtător şi penale pentru emitenţi
Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe faţă a măştii.
Am spus “pe faţă” având în vedere faptul ca legea 55/2020 nu prevede nicăieri unde ar trebui purtată masca, iar toate celelalte acte normative inferioare ietarhic legii care ar fi trebuit să rezolve problema, sunt nule din start.O altă gravă anomalie este faptul că instituirea stării de alertă doar prin Hotararea Guvernului şi fără control parlamentar, este neconstituţională. Starea de alertă nici nu este prevăzută in Constituţia României.
Cu toate acestea, poliţia dă amenzi cetățenilor României, chipurile, pentru nepurtarea măştii de protecţie. Dar procedând aşa, poliţiştii care o fac, comit infracţiunea de abuz în serviciu care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Este vorba despre articolul 297 din Noul Cod Penal.În consecință, orice român care a primit sau care va primi amendă pentru nepurtarea măştii, o poate contesta în instanţă pentru a i se anula.Vă prezint acum procedura. Mai întâi, amenda nu trebuie semnată. Şi desigur, nu trebuie plătită. Apoi, din partea celui amendat, poliţistul care scrie acel proces verbal este obligat să scrie motivul pentru refuzul lui de a semna. Este important să i se dicteze poliţistului, iar el să scrie exact ce spune cel amendat. Va spune în cuvinte proprii că nu este de acord cu amenda pentru că (1) aceasta este neconstituţională, (2) pentru ca îi încalcă drepturi fundamentale si libertăți garantate de Constituţie şi (3) pentru că cei care emit acea amendă comit un abuz în serviciu.
După ce este completat procesul verbal cu acele precizări, amenda urmează să vină prin poşta la domiciliul celui amendat.Legea prevede că orice amendă poate fi contestată în termen de 15 zile de la acea dată calendaristică.Se face o foto-copie a procesului verbal care se depune la Judecătoria de care aparţine cel amendat, împreună cu acea Contestaţie în care se solicită anularea amenzii. Această Contestaţie se bazează pe decizia nr. 457 din 25 Iunie 2020 a Curţii Constituţionale a României.Contestaţia poate fi completată cu solicitarea instanței pentru tragerea la răspundere penală a agenților de politie care au întocmit procesul verbal, având in vedere că faptă lor se încadrează în prevederile articolului 297 din Noul Cod Penal care se referă la abuzul în serviciu.Se pot solicita instanţei despăgubiri din partea persoanelor care au încălcat legea în dauna părții vatamate (pentru daune morale şi materiale).Acolo unde există posibilitatea, Contestația se poate depune la Judecatorie şi electronic, prin mail. În acest caz, tot prin mail va veni din partea Judecătoriei numărul de Dosar înregistrat pe numele celui care a facut Contestația pentru anularea amenzii.
Dupa primirea numărului de Dosar, se plăteste taxa judiciară de timbru, care în prezent a ajuns la valoarea de 30 de lei.Judecătoria va emite o Citaţie pe care o va trimite prin poştă contestatarului amenzii. După primirea Citaţiei pentru prezentarea la proces la data stabilită, dacă dintr-un motiv sau altul nu puteţi participa, se poate solicita în scris sau prin mail judecarea cazului in lipsă.În acest caz, nu mai este nevoie să apelaţi la un avocat care să fie prezent acolo. Conform articolului 24 din Constituţie (alineatul 2), procesul va avea oricum un avocat numit din oficiu, dacă el nu este ales anticipat. Totuşi, este mult mai bine ca cel care a contestat amenda sa fie prezent la proces.Este important ca în conținutul Contestației să se precizeze că în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale a României nr. 457 din data de 25 Iunie 2020, nu se pot aplica sancţiuni în baza articolului 65 litera (h), pentru că Hotărârile de Guvern şi Ordonanțele sau Ordinele de ministru nu pot restrânge drepturile şi libertăţile cetățenești. Curtea Constituţională a desfiinţat aceste acte normative. Constituţia spune în articolul 53 că trebuie făcute doar prin lege.
Deci, numai cu 30 de lei se poate scăpa de orice amendă emisă de poliţie pentru nepurtarea măştii, mai ales cand este vorba despre nepurtarea ei în spaţii deschise, dar şi în celelalte cazuri.Decizia instanței de anulare a amenzii va veni prin poştă.Acum, trebuie să mai stim că în ultima perioadă, după ce patrioţii români amendați în acest mod şi au obţinut deja anularea amenzilor pentru nepurtarea măştii, unii poliţişti au înţeles că sunt puşi de şefii lor să facă abuz în serviciu şi au schimbat tactica: dau doar avertismente în loc de amenzi.
Deci vedeţi că se poate! Legea este de partea cetățeanului. Trebuie doar să ne facem partea, adică să ne folosim de oportunitățile legale pentru a ne apăra drepturile şi pentru a ataca în instanţă abuzurile pe care statul le face asupra cetățenilor prin intermediul poliţiei române. Cătălin Ioan Berenghi