ACTIUNEA DNA DE DISTRUGERE A CLASEI POLITICE – Fostul lider PDL Ioan Oltean rupe tacerea dupa cei cinci ani in care a fost hartuit de DNA cu un dosar in final clasat: “A fost o directiva stabilita de cineva anume, ca oamenii politici cu demnitate, capacitate intelectuala si profesionala, patrioti si adevarati lideri, sa fie distrusi… Actul prin care se cerea arestarea mea era semnat de Kovesi. Lucratura a fost de jos pana sus, de sus pana jos”

Fostul deputat Ioan Oltean (foto), ex-lider PDL, vorbeste despre cei cinci ani in care a fost abuzat de DNA in baza unui dosar fabricat prin care a fost acuzat ca ar fi primit 600.000 euro in curtea unei biserici, dosar clasat in 2020 pentru ca nu exista probe .

Intr-un interviu oferit jurnalistei Floriana Jucan de la publicatia Qmagazine, Oltean acuza ca imaginea i-a fost compromisa definitiv de catre DNA, recunoscand ca din punctul de vedere al opiniei publice a ramas acelasi om „corupt”, acelasi om care „a luat un sac de bani”, pentru ca nu a apucat sa se duca la fiecare televiziune in parte ca sa prezinte Ordonanta de clasare: “Societatea m-a condamnat in ziua in care s-a cerut arestarea mea”.

De asemenea, fostul lider PDL sustine ca dosarele facute de DNA intre 2011 – 2016 au fost, de fapt, o strategie de distrugere a clasei politice romanesti, in baza unei directive care a vizat oamenii politici cu demnitate, capacitate intelectuala si profesionala, dar si patrioti:“Eu nu am fost singurul persecutat politic”. Iar Ioan Oltean acuza ca ceea ce i s-a intamplat lui, dar si altor politicieni, a folst o directiva stabilita de cineva anume, ca oamenii politici cu demnitate, capacitate intelectuala si profesionala, patrioti si adevarati lideri, sa fie distrusi.

In ceea ce priveste autorii facaturii cu care s-a reusit eliminarea sa din politica, Ioan Oltean dezvaluie: “Actul prin care se cerea arestarea mea era semnat de procurorul-sef al DNA Laura Codruta Kovesi. Ea a semnat. Lucratura a fost de jos pana sus, de sus pana jos”.

Iata fragmente din interviul publicat de qmagazine.ro, pe care il gasiti atasat la finalul articolului:

Cred ca la vremea respectiva a fost o strategie de distrugere a clasei politice romanesti. Eu nu am fost singurul persecutat politic. Daca eram singurul, as fi zis ca a fost un incident. Justitia mai poate face erori neintentionate. Anii 2011-2015, chiar si 2016, au fost, insa, anii in care o clasa politica a fost distrusa. Astazi nu o sa mai vedeti in structura politica romaneasca un om cu pregatire profesionala solida, realizata inainte de 1990. A fost, cu siguranta, o directiva stabilita de cineva anume, ca oamenii politici cu demnitate, capacitate intelectuala si profesionala, patrioti si adevarati lideri, sa fie distrusi.

Am fost judecat public in temeiul unui denunt al unui preot care, la vremea respectiva, era detinut, in inchisoarea de la Gaiesti. Am fost gasit vinovat inainte de a ajunge in fata unei instante si supus oprobriului public inainte de a se fi facut orice proba impotriva mea. Societatea m-a condamnat in ziua in care s-a cerut arestarea mea. In ziua aceea oamenii si-au spus: ‘Acesta este vinovat, este un corupt, un penal, a furat bani publici…’.Cand am iesit din sediul DNA, in 25 noiembrie 2015, presa stia mai multe decat am aflat eu de la procuror. Nimeni nu a fost declarat responsabil pentru aceasta anomalie. Nimeni nu poate avea acces la datele din dosarele de urmarire nedestinate publicitatii. Aceasta este posibil doar prin complicitatea procurorilor care efectueaza urmarirea.

Cand am cazut la judecatorul Horia Selaru, la Inalta Curte, toti mi-au spus ca va incuviinta arestarea, caci a fost apropiat de Laura Codruta Kovesi. A fost, insa, corect in ceea ce ma priveste. A respins cererea de arestare formulata de procurori si mi-a dat doar control judiciar.

Am fost la audieri de putine ori, intrucat cauza a fost foarte simpla si nu a fost nevoie sa ma duc des. E greu de inteles ce a fost in mintea procurorului de caz, cum a putut inscena asa ceva si ce fel de constiinta are. Ce constiinta poate avea un om care stie ca distruge cariera si viata altui om, printr-o lucrare fara niciun fel de suport.

Actul prin care se cerea arestarea mea era semnat de procurorul-sef al DNA Laura Codruta Kovesi. Ea a semnat. Lucratura a fost de jos pana sus, de sus pana jos„.

sursa:m.luju.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *