12 oameni de știință și medici proeminenți către Agenția Europeană a Medicamentelor: Remediați problemele urgente de siguranță sau opriți vaccinările Covid!
Într-o scrisoare deschisă publicată săptămâna trecută, un grup de 12 oameni de știință și medici proeminenți se întrebau dacă Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) „trata cu seriozitate aspectele esențiale privind siguranța vaccinurilor înainte de a le autoriza”. Aceștia vor ca EMA să răspundă „urgent” la întrebările lor legate de siguranța celor trei vaccinuri împotriva Covid-19 – Pfizer-BioNtech, Moderna și Oxford-AstraZeneca – autorizate pentru utilizare sau să retragă autorizația acestora.
În scrisoarea lor, 12 oameni de știință și medici au menționat că „o varietate largă de efecte secundare” sunt raportate în urma vaccinării unor persoane mai tinere și, anterior, sănătoase.
„Există numeroase relatări în presa internațională despre azile de bătrâni „lovite” de Covid-19 la doar câteva zile de la vaccinarea rezidenților. Deși recunoaștem că aceste incidente ar putea, fiecare dintre ele, să fi fost niște coincidențe nefericite, suntem îngrijorați că nu s-au investigat suficient – și în continuare nu se investighează – posibilele cauze ale îmbolnăvirilor sau deceselor survenite în aceste circumstanțe, dată fiind mai ales absența examinărilor post-mortem”, au subliniat specialiștii.
În scrisoarea lor originală, trimisă către EMA în 28 februarie, cei 12 îi solicitau Agenției răspunsuri detaliate la 7 aspecte legate de siguranța vaccinurilor într-un termen de 7 zile. „În cazul în care nu vă conformați acestei solicitări întemeiate, vom face această scrisoare publică”, au avertizat cei doisprezece.
Autorii, în frunte cu Dr. Sucharit Bhakdi, profesor emerit de microbiologie medicală și imunologie și fost președinte al Institutului de Microbiologie Medicală și Igienă din cadrul Universității Johannes Gutenberg din Mainz, nu au primit încă niciun răspuns din partea EMA.
Într-o declarație publicată miercuri, grupul a spus:
„Ca punct de plecare, considerăm că este important să enumerăm și să evaluăm toate decesele survenite în decurs de 28 de zile de la vaccinare și să comparăm tablourile clinice cu cele ale unor persoane nevaccinate.
Mai mult, referitor la dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid-19, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a stipulat în Rezoluția 2361, adoptată în 27 ianuarie 2021, că statele membre trebuie să se asigure că toate vaccinurile împotriva Covid-19 au în spate studii clinice de înaltă calitate, solide și realizate într-o manieră etică. Reprezentanții EMA, dar și alte organisme de reglementare din țările UE, au obligația de a respecta aceste criterii. Ar trebui făcuți conștienți că, autorizând produse medicale aflate încă în faza III a studiilor, este posibil să încalce Rezoluția 2361.
Sub incidența Rezoluției 2361, statele membre trebuie, de asemenea, să-i informeze pe cetățeni că vaccinarea NU este obligatorie și să se asigure că nimeni nu este constrâns politic, social, sau în alt mod să se vaccineze. Statele mai sunt obligate să se asigure că nimeni nu este discriminat pentru că nu s-a vaccinat”.
1. În urma injectării intramusculare, trebuie să ne așteptăm ca vaccinurile create prin inginerie genetică să ajungă în sânge și să se răspândească în organism. Solicităm dovezi că această posibilitate a fost exclusă în studiile preclinice pe animale la toate cele trei vaccinuri înainte de a fi autorizate de către EMA pentru utilizare la oameni.
2. Dacă astfel de dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm ca vaccinurile să fie prinse în circulație și să fie preluate de celulele endoteliale. Există motive să presupunem că acest lucru se va întâmpla în special în locurile cu flux sanguin lent, adică în vasele mici și în capilare. Solicităm dovezi că această posibilitate a fost exclusă în studiile preclinice pe animale la toate cele trei vaccinuri înainte de a fi autorizate de către EMA pentru utilizare la oameni.
3. Dacă astfel de dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm ca în timpul exprimării acizilor nucleici ai vaccinurilor, peptidele derivate din proteina spike vor ajunge prin moleculele MHC I la suprafața luminală a celulelor. Multe persoane sănătoase au limfocite CD-8 ce recunosc aceste peptide, care se pot datora unui infectări anterioare cu coronavirus, dar și unor reacții încrucișate cu alte tipuri de coronavirus. Trebuie să presupunem că aceste limfocite vor declanșa un atac asupra celulelor respective. Solicităm dovezi că această posibilitate a fost exclusă în studiile preclinice pe animale la toate cele trei vaccinuri înainte de a fi autorizate de către EMA pentru utilizare la oameni.
4. Dacă astfel de dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm să apară leziuni endoteliale (care declanșează coagularea sângelui prin activarea trombocitelor) în nenumărare locuri din tot corpul. Solicităm dovezi că această posibilitate a fost exclusă în studiile preclinice pe animale la toate cele trei vaccinuri înainte de a fi autorizate de către EMA pentru utilizare la oameni.
5. Dacă astfel de dovezi nu sunt disponibile, trebuie să ne așteptăm ca aceasta să ducă la o scădere a numărului trombocitelor, la apariția D-dimerilor în sânge și la o multitudine de leziuni ischemice în tot corpul, inclusiv în creier, în măduva spinării și în inimă. Ca urmare a acestui nou tip de sindrom CID, pot apărea tulburări de sângerare, incluzând, printre altele, sângerări abundente și AVC hemoragic. Solicităm dovezi că această posibilitate a fost exclusă în studiile preclinice pe animale la toate cele trei vaccinuri înainte de a fi autorizate de către EMA pentru utilizare la oameni.
6. Proteina spike SARS-CoV-2 se leagă de receptorul ACE2 de pe trombocite, ceea ce duce la activarea lor. S-a raportat trombocitopenie în cazurile severe de infecție cu SARS-CoV-2. Trombocitopenia a fost raportată și la persoanele vaccinate. Solicităm dovezi că pericolul potențial de activare a trombocitelor care ar duce, de asemenea, la coagularea intravasculara diseminata (CID) a fost exclus la toate cele trei vaccinuri, înainte de a fi autorizate de către EMA pentru utilizare la oameni.
7. Răspândirea SARS-CoV-2 pe tot globul a creat o pandemie asociată cu multe decese. Cu toate acestea, până la momentul analizării vaccinurilor pentru aprobare, sistemele de sănătate din majoritatea țărilor nu se mai aflau sub amenințarea iminentă de a fi copleșite, deoarece un procent tot mai mare din populația lumii se infectase deja și ce a fost mai greu din pandemie se estompase deja. În consecință, solicităm dovezi concludente că, la momentul acordării de către EMA a Autorizației Condiționate de Punere pe Piață producătorilor celor trei vaccinuri, exista o urgență reală, care să justifice aprobarea lor pentru utilizare la om, din cauza unei astfel de presupuse urgențe.
Sursa: LifeSiteNews