Directorul companiei aeriene Qantas: Vaccinul Covid va fi obligatoriu pentru zborurile internaționale

Directorul companiei aeriene Qantas, Alan Joyce, a avertizat că viitoarele călătorii internaționale vor necesita vaccinări obligatorii, potrivit 9Now.

CEO-ul Qantas i-a spus lui Tracy Grimshaw, gazdă a emisiunii TV A Current Affair, că îndată ce un vaccin anti-Covid19 devine disponibil, vor schimba termenii și condițiile pentru călătorile cu avionul, iar vaccinarea va fi obligatorie pentru zborurile internaționale.

CEO-ul Qantas a mai declarat în emisiunea A Current Affair că odată cu redeschiderea rutei Sydney-Melbourne, mulți australieni vor putea să-i vadă pe cei dragi de Crăciun.

Joyce a menționat că zborurile interne de la Sydney la Melbourne s-au dovedit deja populare, cu 25.000 de locuri vândute în 48 de ore – când a fost anunțată redeschiderea frontierei.

„Australienilor le place să călătorească, cele două orașe sunt incredibil de bine conectate și am trecut de la 45 de zboruri pe zi înainte de COVID, la un zbor pe zi”, a spus Joyce.

Joyce a spus că speră ca până la Crăciun, compania să ajungă înapoi la 60% din ceea ce avea înainte de pandemie. Și după Crăciun, speră că vor putea reactiva 1000 de locuri de muncă pentru persoanele care au rămas șomere în plină pandemie.

Alan Joyce, CEO al companiei aeriene Qantas

Sursa:qmagazine.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *